Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2009
procedural · respins
Iulian Urban
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Poate că este o zi nefericită însă, în același timp, eu cred că este o zi istorică, o zi în care Senatul are ocazia să le demonstreze celor care ne-au trimis aici, celor care ne urmăresc, faptul că putem să ridicăm un văl de neîncredere care planează asupra clasei politice din țara noastră.
Fac această precizare întrucât trebuie să fim conștienți de faptul că sub nicio formă Parlamentul nu se poate substitui justiției, și v-o spun pentru că am analizat acest dosar, și, într-adevăr, nu putem noi, în Parlament, să spunem ce trebuie să spună un judecător. Avem un principiu al separației puterilor în stat. Este, poate, un moment neplăcut pentru noi, ca parlamentari, că trebuie să ne situăm de o parte sau de alta a baricadei însă, poate cu atât mai mult, trebuie să înțelegem că nu strică să ne gândim cu maximă seriozitate la faptul că imunitatea trebuie să acopere doar activitatea noastră politică, pentru a nu se mai ajunge în asemenea situații. Poate că este momentul să facem această modificare plecând tocmai de la aceste disensiuni care sunt create în mințile și sufletele noastre atunci când trebuie să dăm un asemenea vot.
De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că, până la urmă, în momentul în care ni se aduc acuzații pentru anumite activități pe care le întreprindem, pentru anumite infracțiuni de care suntem acuzați, numai în justiție se poate clarifica situația noastră, situația acestor acuzații, și, în acest context, vreau să vă spun că nu trebuie să ne fie frică să mergem în justiție. Vă aduc aminte că sunt foarte mulți politicieni care se duc în fața instanței de judecată. Vă aduc aminte că Președintele României, aflat în exercițiul funcției, s-a prezentat în fața instanței de judecată, și cu atât mai mult trebuie să credităm justiția cu încredere, întrucât trebuie... Pentru că noi le cerem să facă tot ce se poate pentru ca România să aibă o altă imagine, să arate ca un stat democratic în care justiția este cea care reglează celelalte puteri în stat, nu trebuie să ne substituim noi unei decizii pe care o dau magistrații, plecând de la probele care există întrun anumit dosar.
De aceea, apelul pe care îl fac tuturor colegilor senatori este unul singur: haideți să profităm de această zi pentru a reda încrederea în Senat și în Parlament celor care ne-au trimis aici! Este, cred, misiunea noastră cea mai importantă. Mai departe, decizia față de probele care există în dosarul colegului nostru, domnul Șerban Mihăilescu, o va lua justiția, fiindcă este de datoria ei să facă acest lucru.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.