Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 septembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Emil Marius Pașcan
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Să numărăm până la zece, să tragem aer în piept și să inspirăm adânc.
Eu cred că trebuie să ne respectăm cu toții, este un mod obligatoriu de a fi în această instituție, câtă vreme suntem toți egali, cred, și reprezentăm instituția supremă a democrației într-o țară.
Sigur, colega noastră, cu care am mai avut la rându-mi dispute, este și un spirit coleric și are și o deformație profesională, didacticistă, și, de multe ori, are această formulă și tentație de a se adresa ca unor școlari, ca unor elevi pe care i-a păstorit multă vreme. Dar este cazul să ne ponderăm respectându-ne și, sigur, putem avea opinii divergente în orice domeniu. Nu înseamnă că ele trebuie să fie de rea-credință sau exprimate cu rea-credință.
În cazul dat este deranjant faptul că reprezentantul ministerului, pur și simplu, pasează, așa, într-o zeflemea, „nu sunt de acord”, fără să argumenteze. Iar colegul nostru, președintele Arcaș, aproape în postura de purtător de cuvânt al Guvernului sau avocat al Guvernului, motivează ce stă în spatele acestui „nu suntem de acord” sau „nu susținem”.
Eu îl rog pe reprezentantul Guvernului să detalieze, să explice, pentru că noi putem avea viziuni diferite, dar este obligatoriu să consultăm și să cunoaștem și poziția Guvernului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.