Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 septembrie 2010
other · respins
Gheorghe Pop
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Și eu, și noi credem că trebuie să existe o soluție în rezolvarea acestei probleme, având în vedere faptul pe care vi-l explic foarte simplu și clar.
Județul Sălaj, Consiliul Județean Sălaj, are un proiect pe fonduri ISPA în valoare de 35 de milioane de euro pentru un sistem integrat al deșeurilor menajere. Singurul impediment pentru continuarea acestui proiect, deci și posibilitatea pierderii finanțărilor, este faptul că pentru un drum forestier care aparține Regiei Naționale a Pădurilor „Romsilva” nu se poate, nu putem găsi soluția transferării în administrarea Consiliului Județean Sălaj.
Este o situație extrem de delicată cu care ne confruntăm, cu care Sălajul se confruntă, pentru că și la nivelul comunelor sunt mai multe situații de acest gen, când comunele nu au putut investi în aceste drumuri forestiere care aparțin Romsilva, deși, în condițiile în care ele ar fi aparținut sau ar fi fost date în exploatare consiliilor locale, puteau fi accesate fonduri.
Cred că o soluție...
Sigur, pe data de 7 septembrie anul curent.
Cred că avem timp ca până pe data de 7 septembrie anul curent să găsim o soluție. Nu știu, îi consult pe toți colegii, dar fixând data pentru care...
Practic, lipsește anexa la acest proiect de hotărâre și până în data de 7 septembrie credem că putem găsi posibilitatea ca toți colegii interesați să identifice acele drumuri și să facem cu toții o anexă și să dăm drumul mai departe acestui proiect de hotărâre.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.