Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 noiembrie 2023
procedural · adoptat
Aurel Oprinoiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Sunt din Prahova. Provin dintr-un județ în care sunt multe situații în care ursul ajunge în intravilan.
Îl ascultam pe domnul ministru că Ministerul Mediului nu și-a făcut treaba. Îi reamintesc domnului ministru că a condus acel minister 2 ani. Cunosc așadar foarte bine problema și știu că avem nevoie de măsuri imediate.
Avem în desfășurare un proiect al Ministerului Mediului prin care s-a început inventarierea exemplarelor de urs cu metode științifice, bazate pe ADN, studiu care va fi finalizat spre sfârșitul anului viitor. Atunci vom putea realiza un plan de management al speciei bazat pe date concrete.
Evident că nu putem aștepta până atunci și trebuie să luăm măsuri imediate, măsuri pentru protecția cetățenilor și pentru bunurile acestora.
Avem un ordin de ministru, avizat de Academia Română, prin care personalul fondurilor de vânătoare trebuie să extragă – și aici repet – trebuie să extragă 220 de exemplare drept cotă de prevenție și intervenție. Din păcate, ordinul nu este aplicat. Și, din ultima informare, doar 12 exemplare au fost extrase.
De ce? Vă spun: ca să rămână starea de emoție și să putem avea acum în Parlament această lege, prin care dăm liber la vânătoarea la trofeu.*
Domnul ministru Tánczos Barna, inițiatorul acestei legi1