Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2010
procedural · adoptat
Dan Coman Șova
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 2
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Suntem într-o zi dificilă pentru Senatul României, o zi în care trebuie să dăm un vot pentru a aviza o solicitare de arestare a unui coleg de-al nostru.
Aș vrea să fac însă câteva precizări, permițându-mi acest lucru, mai ales că, înainte, am afirmat public că am votat și la comisie în favoarea acestui aviz, voi vota și în plenul Senatului în favoarea acestui aviz.
Din fericire pentru poporul român, procurorii nu mai fac arestări în România de la 1 ianuarie 2004. De aceea, cred – și cred cu tărie – că Senatul României a intrat într-un joc și într-o capcană nemeritată, aceea de a fi pus să analizeze, fie și la nivelul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, doar documente care fac parte dintr-o fază procedurală secretă – urmărirea penală –, care au legătură cu activitatea extrapolitică a domnului senator Cătălin Voicu.
Începând cu 1 ianuarie 2004, arestări în România nu fac decât magistrații. Ca atare, textul constituțional din art. 72 alin. (2) ar fi trebuit interpretat de Camera superioară a Parlamentului României în sensul în care acest aviz trebuia dat numai pentru ipoteza în care ar fi fost pusă în discuție o răspundere penală pentru voturi sau opinii politice.
Personal, mi-am exprimat intenția de a vota favorabil și în plenul Senatului, după ce am votat favorabil în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, întrucât nu am putut să nu observ greșeala făcută de procurorii Direcției Naționale Anticorupție care, în solicitarea adresată Senatului României, au cerut să avizăm arestarea senatorului Cătălin Voicu. O solicitare corectă ar fi fost să avizăm propunerea de arestare pe care o vor face, în urma avizului nostru, procurorii DNA către judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Neputând face arestări, procurorii, după cum știți, în România, nu mai pot face decât rețineri de 24 de ore. Nu se va întâmpla acest lucru. Aș vrea să fac o precizare, pentru că au fost foarte multe rumori venite din rândul societății civile, dacă, în urma avizului nostru de astăzi, cineva îl va ridica pe domnul senator Voicu din clădirea Senatului. Nu se va întâmpla acest lucru, din două motive: primul, pentru că ar fi trebuit ca procurorii să ceară un aviz pentru reținerea senatorului Cătălin Voicu, ceea ce nu s-a întâmplat, și, al doilea, pentru că după ce se va lua astăzi o decizie, cu votul suveran al colegilor senatori, votul nostru va intra în vigoare după publicarea Hotărârii Senatului în Monitorul Oficial.
Am constatat cu toții apariția în media a unor probe din dosarul instrumentat de procurorii DNA în cazul senatorului Cătălin Voicu. Mă raliez atât celor susținute de președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, domnul senator Toni Greblă, cât și colegului nostru de la Partidul Național Liberal, domnul senator Ioan Ghișe, care a avut în dezbaterile comisiei o poziție principială foarte frumoasă față de un coleg senator, și spun că o asemenea scurgere de documente este, înainte de toate, nelegală. Nu sunt aici să contest dreptul opiniei publice și al societății civile de a fi informate în legătură cu orice chestiune de interes public, dar ne aflăm în fața unor documente care formează obiectul urmăririi penale, declarate secrete de către Codul de procedură penală.