Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 martie 2026
other · retrimis
Glad-Aurel Varga
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi*,
Trăim într-o lume în care tehnologia ne însoțește în fiecare zi. Telefoanele, calculatoarele, electrocasnicele ne fac viața mai ușoară, dar, în același timp, fiecare dintre ele ajunge, la un moment dat, un deșeu, pe care societatea trebuie să-l gestioneze responsabil.
Proiectul de lege pe care îl discutăm astăzi nu este o transpunere tehnică a unei directive europene.* Este, de fapt, un pas spre o relație responsabilă cu mediul și cu resursele pe care le folosim.
Prin aceste modificări, clarificăm obligațiile producătorului de echipamente electrocasnice și electrice de a contribui la colectarea și tratarea deșeurilor generate de aceste produse. Cu alte cuvinte, cine introduce un produs pe piață trebuie să își asume și responsabilitatea pentru finalul ciclului său de viață. Este un principiu simplu, dar esențial. Nu putem contribui la o economie modernă, dacă ignorăm impactul asupra mediului și sănătății publice.