Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2009
procedural · adoptat tacit
Trifon Belacurencu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Vă rog să-mi permiteți să motivez, într-un fel, pe scurt, amendamentul pe care l-am propus la unul dintre articolele acestei legi.
Este vorba de eliminarea unui paragraf de la art. 28 alin. (1) care spune: „Pentru protejarea și conservarea păsărilor sălbatice, inclusiv a celor migratoare, sunt interzise activități în afara ariilor naturale protejate, care ar produce poluarea sau deteriorarea habitatelor”.
După o discuție și cu reprezentanții Ministerului Mediului, cărora le mulțumesc pentru buna cooperare, am apreciat că este o prevedere excesivă la acest articol, având în vedere că Directiva „Păsări”, în art. 4 alin. (2), vorbește, într-adevăr, că statele membre iau măsuri similare pentru speciile
migratoare care apar în mod regulat, dar această recomandare se referă, în special, la zonele umede de interes internațional. România deține o astfel de zonă, este vorba de Delta Dunării, care este declarată ca Rezervație a „Biosferei”, însă această zonă beneficiază de o lege specială, Legea nr. 82/1993, care și prin practica de până acum a demonstrat că este o lege bună și rezolvă inclusiv această observație, această problemă din Directiva „Păsări” a Comisiei Europene.
Mai mult decât atât, stimați colegi, dacă observați că la art. 31, care se propune a fi amendat, la alin. (3) se spune: „Protecția și conservarea habitatelor naturale terestre și acvatice de interes național, precum și a speciilor protejate de plante și animale sălbatice, se fac prin declararea de arii naturale protejate de interes național sau prin aplicarea de măsuri de protecție în afara ariilor naturale protejate”.
Am insistat să eliminăm acest paragraf pentru că el nici nu precizează până la ce distanță de granița ariei protejate se poate aplica o restricție.
Aș vrea să-mi permiteți ca, în două fraze, să vă spun că și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, care este modificată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 154/2008, pe care o dezbatem noi astăzi, a avut destule scăpări, în sensul că autoritățile locale sunt efectiv excluse din procedura de declarare a unei zone naturale protejate. Aici, și din cauza grabei – mă rog, de care a beneficiat Ministerul Mediului – celor care au inițiat astfel de documente, nu s-a făcut o fundamentare științifică pe fiecare propunere, mai mult decât atât, nu s-au informat autoritățile locale și nu s-a discutat cu cei interesați de aceste inițiative.
Din cauza acestui fapt, județul Tulcea, la ora actuală, are 74% din suprafața sa declarată ca arie protejată, lăsând la o parte Delta Dunării care, într-adevăr, reprezintă jumătate din suprafața județului. Însă sunt foarte multe arii protejate care, declarate fiind, împiedică, practic, prin soluții restrictive, o dezvoltare economico-socială corespunzătoare în această zonă, fapt pentru care eu mi-am permis să transmit către Camera Deputaților, comisia de resort, o serie de amendamente la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007.