Tudor Mohora

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Vă rog să fiți de acord să nu prezint nici măcar în sinteză raportul pe care dumneavoastră l-ați primit la casete încă de săptămâna trecută și bănuiesc că aceia dintre dumneavoastră care au avut timp l-ați și parcurs.

Aș vrea să ridic în fața plenului Camerei trei probleme, poate că unele dintre ele răzbat și din conținutul raportului și ar trebui întărite, altele probabil că sunt, să spun, o chintesență care ar trebui să se citească mai degrabă printre rânduri.

Prima problemă pe care vreau să o ridic în fața dumneavoastră este că, în ceea ce ne privește, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții parcă de la un an la altul întâmpină mai multe dificultăți. Unele dintre ele le constatați și dumneavoastră, pentru că ne trimiteți, în calitate de deputați, petiții preluate de la cetățeni, și nu suntem în măsură să răspundem în termenele legale de multe ori, și nici cu acuratețea necesară, din cauza indolenței unor funcționari publici care populează diferite zone ale autorităților publice centrale și locale și care nu înțeleg că dreptul de petiționare este un drept fundamental al cetățenilor României, care este prevăzut în Constituție.

Iată de ce, constatând această chestiune și constatând faptul că Ordonanța nr. 27 din 2000, care reglementează acest drept de petiționare pentru cetățeni, nu cuprinde acțiuni de sancțiune a funcționarilor publici care nu respectă termenele legale și obligațiile care le revin pentru aplicarea Constituției, noi, în cadrul comisiei, am elaborat deja un text de modificare a ordonanței pe care, după ce îl vom discuta în prima ședință a comisiei, evident, nu în numele comisiei, ci în numele deputaților care doresc să îl semneze, dar pe baza experienței pe care am dobândit-o în comisie, îl vom înainta plenului, în speranța că dumneavoastră veți manifesta sensibilitatea necesară pentru a modifica această ordonanță în spiritul celor pe care eu le-am prezentat înainte. Pentru că, dacă unui demers al Parlamentului o instituție a statului nu-i răspunde, ne imaginăm și ne apucă groaza ce se întâmplă cu demersul direct al cetățeanului pe care el îl face față de o instituție publică.

A doua problemă pe care vreau să o ridic în fața dumneavoastră este legată de raporturile noastre cu justiția din care, de asemenea, se pot trage învățăminte interesante.

Sigur că noi în activitatea pe care am desfășurat-o am avut în vedere să respectăm cu foarte multă acuitate principiul separației puterilor în stat și să solicităm, în limita strictă a competențelor pe care Regulamentul Camerei Deputaților ni le conferă, instituțiilor statului care administrează actul de justiție acele răspunsuri la întrebări pe care și nouă ni le pun cetățenii.

Și aș vrea să relev în fața dumneavoastră următorul aspect, pe care nu-l soluționăm acum, dar trebuie să-l priviți ca pe un semnal de alarmă. În ultimii doi ani am făcut o situație și am constatat că la toate semnalele noastre cu privire la încălcări ale regulilor de procedură de către unele instanțe de judecată sau de anchetă ni s-a răspuns invariabil că nu se confirmă și s-a invocat principiul separației puterilor în stat pentru a ni se spune că nici nu avem ce alte lucruri să solicităm din partea instituțiilor respective. Și mă refer în principal aici la Consiliul Superior al Magistraturii care, așa cum știm, prin lege aprobată în Parlament are atribuții și are o inspecție judiciară care trebuie să lucreze tocmai pentru a corecta acele elemente de malpraxis în actul de administrare a justiției.