Dan Mircea Popescu

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați membri ai prezidiului,

Doamnelor și domnilor,

În ciuda unui efort uriaș de manipulare a opiniei publice în legătură cu reformele pe care puterea le face, chipurile, în interesul românilor, rezultatele se văd cu ochiul liber și ele nu mai pot amăgi pe nimeni.

Este vorba de subdezvoltare, de subocupare, de sărăcie, de inegalitate și de polarizare socială crescândă.

Aceste caracteristici însumate au făcut din România ocupanta ultimului loc în orice ierarhie din Europa, fie că ea se referă la nivelul de trai, la cheltuielile sociale, la rata sărăciei, la gradul de ocupare a forței de muncă sau vizează veniturile la bugetul de stat.

Orice cuvânt în plus despre realizările Guvernului Boc frizează de acum ridicolul, nu numai în plan intern, dar și în fața străinătății. Consecința directă a contraperformanțelor economice ale Guvernului o reprezintă deteriorarea climatului politic și social din țară, dar și erodarea masivă a coeziunii sociale.

Sentimentul general este cel de inutilitate. Parcă nimeni nu mai are nevoie de munca noastră, de experiența noastră, de cultura noastră, de limba și tradițiile noastre și în final chiar de noi, de viața noastră.

Populația se simte mințită, furată, umilită, abandonată în propria țară de o mână de îmbuibați, organizați într-o cumetrie politică și economică, în vreme ce statul social și de drept, cel care ar fi trebuit să o apere, se dovedește incapabil să o facă.

În aceste condiții, întrebările oamenilor devin dramatice prin implicații. Unde să te duci? Cui să te plângi? Cine să te apere? În cine să mai ai încredere?

A ignora problematica sensibilă a coeziunii sociale, pe de o parte, dar și cea a distribuției cât mai echitabile a costurilor sociale ale crizei, pe de altă parte, reprezintă nu numai o dovadă a desprinderii totale a Guvernului de nevoile și speranțele populației, de realitatea de zi cu zi, dar pune totodată sub semnul întrebării chiar funcționarea democrației și a statului de drept.

Suspiciunea, frica, agresivitatea și neîncrederea cuprind, din nou, întreaga țară!

Pentru cei din generația mea, dar probabil și pentru mulți alții, mai tineri, întrebarea este următoarea: de ce un sistem politic, considerat la modul oficial democratic, nu reușește să reprezinte interesele economice și sociale ale majorității populației? Ce este greșit în construcția acestui sistem sau ce nu a funcționat cum trebuie, dacă el se dovedește ineficient, conducând, cel puțin în România, la subdezvoltare, subocupare, sărăcie, inegalitate, polarizare economică și socială?

Răspunsul, stimați colegi, este relativ simplu: capitalismul românesc nu este atât produsul mâinii invizibile și impersonale a pieței, cât, într-o măsură mult mai mare, rezultatul unei mâini extrem de vizibile și de personale a politicului, respectiv a cumetriei politice din țară.