Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 iunie 2018
other
Ion Hadârcă
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Tema mea de astăzi este ceva mai serioasă, fără melodie, dar un prilej de bucurie. Se numește „Redimensionarea proeuropeană după noile alegeri pentru Primăria Chișinăului”.
## Stimați colegi,
Duminică, 3 iunie, la Chișinău, scrutinul pentru alegerile anticipate ale primarului general al municipiului Chișinău l-a scos învingător pe Andrei Năstase, liderul partidului antioligarhic „Demnitate și Adevăr”, exponentul unei alianțe preelectorale proeuropene formate din trei partide, un oponent și un critic aspru al regimului dominat de Partidul Democrat, aflat la guvernare în Republica Moldova. Astfel, prin înfrângerea candidatului socialist și victoria forțelor proeuropene, decorul politic al Chișinăului își reconfigurează opțiunile. Durata mandatului câștigat de Andrei Năstase este scurtă, de un an de zile. Importanța lui însă este majoră.
Istoricește vorbind, Chișinăul a jucat un rol important în mișcarea de eliberare națională a românilor basarabeni de la sfârșitul secolului trecut, tot așa precum a fost și declanșatorul Marii Uniri și al consolidării României Mari. Chișinăul a fost inima și sufletul acelor mari evenimente care au dat, ca prin minune, sens și formă aspirațiilor naționale în vremuri grele, de cumpănă.
Chișinăul nu a încetat a fi bastion al românității nici după cucerirea independenței și constituirea Republicii Moldova ca cel de-al doilea stat românesc în 1991. Pentru reconfigurarea românească a Chișinăului s-a luptat și s-a murit în anii de ieșire de sub ruinele imperiului sovietic. Marii noștri dispăruți Ioan Alexandru, Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Adrian Păunescu vorbeau, în termeni poetici și spirituali, că în Basarabia, la Chișinău, se află, de fapt, centrul de vitalitate al românismului. Pornind, poate, de la faptul că geografic Chișinăul se află în partea estică a românității, el a fost cel mai des expus invaziilor și ocupațiilor străine, rezistând acestora cu stoicism. Dar, apropo, tot Chișinăul, în condițiile reunirii mult visate, poate asigura scoaterea județelor românești limitrofe, inclusiv a Vasluiului, de sub incidența complexelor de zone periferice, marginale.
Bătăliile electorale pentru controlul politic al capitalei Republicii Moldova întotdeauna au fost grele și pline de dramatism. Politicile contondente ale unei Rusii care se vrea moștenitoarea, deodată, și a țarismului, și a bolșevismului nu renunță la încătușarea, pentru a treia oară, a ceea ce a rămas din Basarabia istorică, în spațiul intereselor ei geopolitice. Mai ieri comuniștii, acum socialiștii, susținuți logistic-financiar de Rusia, luptă să pună mâna mai întâi pe cârma municipiului.
Victoria de duminică a partidei proeuropene a fost posibilă datorită unității de care au dat dovadă pe ultima sută de metri partidele antioligarhice, proeuropene și unioniste. Mă bucur că Partidul Liberal Reformator din Republica Moldova, pe care îl reprezint aici, a militat și militează pentru consolidarea acestor forțe. Victoria redă speranța repunerii ferme a Republicii Moldova pe drumul european în alegerile parlamentare din toamnă.