Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 februarie 2016
Declarații politice · adoptat
Ionel Agrigoroaei
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Titlul declarației de astăzi este „Moldova este din nou condamnată la sărăcie”.
Domnule președinte, Domnule prim-ministru,
Stimați colegi,
Prin noul buget condamnăm cinci milioane de oameni la sărăcie pentru următorii zece ani. Prin noul buget, în care se uită, pentru a nu știu câta oară, de Moldova, de zona de nord-est a României, izolăm și mai mult această parte a țării. În timp ce vestul și sudul primesc bani pentru autostrăzi sau șosele de centură, județele din Regiunea de Nord-Est sunt date uitării.
Un exemplu edificator, care ilustrează întregul tablou: pentru județul Iași, în privința reabilitării drumurilor județene, fondurile alocate ajung pentru asfaltarea a maximum 90 de kilometri de drum în întreaga regiune, cu toate că doar județul Iași are o rețea de peste 1.000 de kilometri.
Proiectul de buget pe 2016 are o listă de obiective strategice la nivel național, care mai cuprinde centuri ocolitoare în regim de autostradă, autostrăzi, reabilitări de drumuri naționale și de căi ferate. Investițiile sunt concentrate în special în zona Transilvaniei, în Oltenia, în București și în Constanța. Printre orașele favorizate se numără Timișoara, Constanța, Brașov, Craiova și Sibiu. În schimb, la capitolul investiții, Regiunea de Nord-Est este omisă, la fel ca și în anii precedenți.
Potrivit unui studiu recent, Regiunea de Nord-Est este printre cele mai sărace regiuni ale țării și ale Uniunii Europene. PIB-ul înregistrat de aceasta este de doar 34% din media europeană.
Domnule prim-ministru,
Vă reamintesc că în Moldova trăiește peste un sfert din populația României. Vă reamintesc că, la fel ca și românii din Transilvania, Muntenia, Banat sau Dobrogea, românii care locuiesc în Moldova plătesc și ei taxe și impozite. Bugetul propus de dumneavoastră la capitolul investiții este unul discriminatoriu.
Faptul că autostrada Iași–Târgu Mureș nu beneficiază de bani nici măcar pentru realizarea studiului de fezabilitate este extrem de grav. Asta, exact în aceeași perioadă în care companiile internaționale anunță că sunt gata să creeze alte mii de locuri de muncă în zona Moldovei, cu o singură condiție însă: infrastructura, cu alte cuvinte, o autostradă absolut necesară care să lege Iașiul de Târgu Mureș, de Brașov, de București, de Cluj, de Timișoara. Asta, pentru că majoritatea acestor companii produc bunuri, iar producția trebuie transportată spre Occident, peste granițe. Autostrada Târgu Mureș–Iași este un obiectiv investițional de grad zero, pe care îl așteaptă și care va deservi aproape peste o treime din populația țării.
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.