Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Ecaterina Andronescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Trebuie să îmi permiteți să informez Senatul că pe această inițiativă legislativă există un aviz favorabil de la Comisia pentru buget, finanțe a Senatului și o propunere către plenul Senatului pentru un vot de acceptare a inițiativei legislative.
În același timp, aș vrea să-mi permiteți, domnule președinte, să vă adresez rugămintea să supuneți votului Senatului un amendament al Comisiei pentru învățământ pentru modificarea titlului legii, pentru că ați văzut că este un titlu kilometric și comisia a găsit o formulare care este rezonabilă și v-aș ruga să-mi permiteți să-l citesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.