Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 decembrie 2022
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Radu-Mihai Mihail
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Trebuie subliniat că rolul Parlamentului nu trebuie să fie un rol de statuie nemișcată*, care se uită cum justiția evoluează într-o parte sau într-alta. Avem un rol politic și este de datoria noastră să atragem atenția că lucrurile nu merg bine, cum a fost în cazul alegerilor la CSM.
Este acum șocant să vezi că, practic, nu avem ce vota, nu avem pe cine alege. Este dezolant să constați că oameni din ce în ce mai slab pregătiți, dar cu conexiuni speciale în PSD și PNL sunt împinși în instituții-cheie12, unde n-o să poată face nimic altceva decât să ridice mâna cum li se ordonă. Asta e.
Legea spune următorul lucru – poate că n-ați citit-o: pot fi aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanți ai societății civile care îndeplinesc următoarele condiții:
Prima este să fie specialiști în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puțin 7 ani într-o profesie juridică sau în învățământul de specialitate. Ne-am uitat să vedem care sunt specialiștii, da? Specialiști în domeniul dreptului. Cu părere de rău, să fi terminat o facultate și să fi stat 7 ani într-un birou nu înseamnă că ești specialist. Trebuie să fi avut publicații, trebuie să fi făcut ceva concret, demn de luat în seamă, o poziție publică în apărarea justiției, spre exemplu. Nu există așa ceva.