Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Haralambie Vochițoiu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Voi juca rolul rabinului astăzi și voi spune că toți cei care au vorbit au avut dreptate.
Propunerea aceasta privind desființarea societăților comerciale, ONG-urilor și fundațiilor sub acoperire, într-adevăr, a avut un aviz negativ de la Consiliul Legislativ,
dar de ce? Pentru că, într-adevăr, așa cum au spus majoritatea antevorbitorilor, anumiți termeni nu sunt foarte bine clarificați. Însă Direcția generală legislativă a Senatului a dat un aviz favorabil, sub semnătura doamnei Constanța Călinoiu, căreia toți i-am recunoscut meritele și i-am dat flori – vă aduceți aminte, am felicitat-o pentru activitate –, deci n-o putem contrazice astăzi.
Deci Direcția generală legislativă a spus că această propunere legislativă, citez: „corespunde tuturor principiilor și normelor constituționale”. Mai mult decât atât, știind, cunoscându-mă dumneavoastră pe mine că eu îmi fac temele aproape întotdeauna, am studiat cu atenție și am constatat că din această propunere legislativă SIE este exclus. Deci nu putem invoca faptul că SIE își pierde anumite prevederi. Deci mare atenție, cei care ați confundat lucrurile.
Mergem mai departe și trebuie să spunem că această propunere legislativă aparține unui grup de senatori și din Grupul parlamentar al PNL, și din Grupul parlamentar al PDL. Deci, ca să ne înțelegem – am citit din nou cu atenție –, nu am avut bucuria să semnez această propunere legislativă. Poate nici n-aș fi luat cuvântul, dacă nu aș fi constatat că majoritatea dintre noi își doresc să clarifice acest subiect.
În concluzie, cred că și noi, Grupul parlamentar al PP-DD, credem că dezbaterea este foarte importantă și că ea nu trebuie aruncată la coșul de gunoi.
Deci vă propunem și vă rog să supuneți la vot retrimiterea la comisie a acestei propuneri legislative, să clarificăm toți termenii pe care Consiliul Legislativ ne cere să-i clarificăm și apoi, sigur, să luăm o decizie, poate cu mai multă atenție, să spunem că interzicem de azi încolo, că sunt... toate aprecierile au fost corecte. Am fi, cumva, părtași la o ilegalitate, dacă spunem să le desființăm, să le interzicem și așa mai departe.
Vă rog să supuneți la vot. Nu cred că trebuie s-o respingem _de facto,_ pentru că nimeni nu s-a arătat împotriva acestui principiu, ci doar să clarificăm lucrurile.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.