Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 mai 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mircea Dan Geoană
Discurs
## Stimați colegi,
Am supus votului plenului Senatului posibilitatea modificării textului inițial al ordonanței.
În condițiile în care amendamentul admis va fi considerat în continuare util de către dumneavoastră, fiind considerat mai echilibrat de către unii vorbitori decât formula inițială a ordonanței, înseamnă că adoptarea raportului cu amendamentul admis la punctul 12 alin. (5) și alin. (6) este mai apropiată de ceea ce simte o parte a Senatului României, cel puțin.
În condițiile în care votul Senatului, prin majoritate, nu a permis operarea pe textul inițial, întrebarea este dacă Senatul consideră că amendamentul admis de la același punct este mai util decât textul inițial al ordonanței, ceea ce înțeleg că este cazul.
În aceste condiții, întreb inițiatorii acestei discuții – utile, fără îndoială – dacă mai susțin eliminarea amendamentelor admise de la art. 12 alin. (5), respectiv alin. (6), din anexa cu amendamente admise.
În condițiile în care amendamentele admise vor fi în continuare păstrate, înseamnă că avem 60% din aceste venituri mergând către fond.
Domnule senator Țuțuianu, dacă aveți un comentariu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.