Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 februarie 2009
procedural · adoptat tacit
Mircea Ursache
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte, Domnilor senatori,
Așa cum am spus și în ședința comisiilor de specialitate ale Senatului, noi propunem respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/2008 din mai multe considerente. Primul ar fi că, în momentul de față, și la Comisia Europeană se revede complet întreaga procedură privind concentrarea în sistemul societăților din sistemul energetic integrate pe verticală și, al doilea, abia în luna ianuarie a acestui an a fost transmisă documentația completă Consiliului Concurenței și, în momentul de față, nu există un punct de vedere al acestei autorități privind Compania Energetică Națională.
Din aceste motive și ținând cont de considerentele pe care Ministerul Finanțelor Publice le-a prezentat în memorandumul supus dezbaterii și aprobat de Guvern, vă propunem să respingeți Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2008.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.