Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 septembrie 2010
other · retras
Mircea Dan Geoană
Discurs
Vă mulțumesc.
Din câte înțeleg, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului este prezent.
Vă rog, domnule secretar de stat. Microfonul 9.
Vă rog să luați loc și să prezentați răspunsul la întrebarea domnului senator Frâncu.
**Domnul Eugen Dicones Curteanu** _– secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului_ **:**
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
După cum se vede, departe de noi de a avea intenția să plecăm înainte de terminarea programului și departe de noi de a nu da un răspuns domnului senator și vrem să-l asigurăm pe domnul senator că este extrem de importantă pentru noi orice sugestie venită din partea Domniei Sale.
Referitor la întrebarea adresată Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului privind proiectele de investiții în zona Govora, ținem să vă aducem la cunoștință următoarele aspecte, aspecte pe care, bineînțeles, vi le vom detalia și în scris.
În prezent, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului continuă derularea programelor de cofinanțare a proiectelor de investiții în turism în parteneriat public-public. Programul de investiții în turism este structurat pe patru componente, și anume:
– „Schi în România” – dezvoltarea infrastructurii turistice din zona montană înaltă;
– dezvoltarea echilibrată și integrată a stațiunilor turistice balneoclimaterice;
– și, ultimele două, dezvoltarea echilibrată și integrată a zonei turistice din Delta Dunării și a stațiunilor turistice de pe litoralul Mării Negre.
Prin susținerea financiară a proiectelor de investiții în turism, s-a urmărit dezvoltarea destinațiilor turistice, creșterea calității serviciilor în turismul intern și, implicit, a potențialului turistic românesc pe piața externă, promovarea turismului intern în vederea îmbunătățirii circulației turistice, în paralel cu conservarea patrimoniului natural și cultural.
Pot să vă spun că încercăm să introducem Govora într-un parteneriat cu partea maghiară, într-un așa numit circuit al stațiunilor balneoclimaterice, ei beneficiind de o experiență, după cum știți, destul de relevantă în domeniu, și să încercăm să acționăm împreună pe piețele externe.
Pe termen mediu și lung, stimularea dezvoltării ofertei turistice de calitate permite creșterea încasărilor în lei și în valută a contribuției sectorului turistic în produsul intern brut și a veniturilor nete ale populației, precum și sporirea gradului de absorbție a forței de muncă.
În concret, pe termen mediu și lung, vă facem cunoscut că Guvernul a înțeles să acționeze prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 426/2009, căreia i s-au adus modificări și completări, după cum știți, iar din bugetul pe anul 2009 al Ministerului Turismului pentru susținerea financiară a autorităților administrației publice locale, în completarea surselor proprii ale acestora, a fost alocată județului Vâlcea suma de 10.296.000 lei.