Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 martie 2009
other · respins
Valentin Preda
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Cu privire la propunerea legislativă intitulată Lege privind statutul controlorului civil de trafic aerian din România, Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative.
Propunerea legislativă instituie pentru controlorul civil de trafic aerian din România un regim derogator de la prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în sensul reducerii vârstei de pensionare, stabilirii cuantumului pensiei pentru unele categorii de controlori civili de trafic aerian.
Există intenția elaborării unui sistem unic de salarizare bugetară, care ar trebui să stabilească un sistem unitar și echitabil privind drepturile de asigurări sociale, în scopul asigurării unui tratament egal tuturor categoriilor de personal care funcționează în instituțiile și autoritățile publice.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este de acord cu raportul de admitere a cererii de reexaminare, întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.