Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 mai 2010
procedural · retrimis
Doina Silistru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am venit la microfon ca să-l liniștesc, într-un fel, pe domnul senator Günthner și să-i spun că, deși Legea privind programul cu mierea de albine există de la sfârșitul anului 2006, nici Guvernul trecut, nici actualul Guvern nu au pus-o în aplicare, deși există bani prinși în buget pentru acest program. Chiar aș vrea să știu pentru ce au fost folosiți, și anul trecut, și anul acesta, banii din acest program.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.