Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Adrian Țuțuianu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule senator.
Am rugămintea să facem prezentările mai scurte. Avem 64 de inițiative legislative pe ordinea de zi de astăzi.
Dacă sunt intervenții din sală pe marginea acestui raport? Nu.
Declar încheiate dezbaterile generale.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaților.
Raportul comun al comisiilor este de admitere a legii în forma adoptată de Camera Deputaților în urma reexaminării. Legea face parte din categoria legilor organice.
Senatul este Cameră decizională.
Votul final va fi luni, ora 17.00, conform programului anunțat.
Punctul 2 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru completarea Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului (L427/9.07.2018).
Doamna Roxana Pațurcă, vicelider al Grupului PSD, microfonul central.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.