Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 noiembrie 2013
procedural · retrimis
Vegh Alexandru
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 25 noiembrie – 2 decembrie 2013 20
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi senator,
Grupul parlamentar al UDMR și-a spus cuvântul de la bun început, că este împotriva acestui proiect de act normativ, și nu din moft, ci din anumite considerente foarte bine specificate.
Nu putem face o lege specială pentru o firmă privată. Statul român nu poate să facă exproprieri în interesul unei firme private și știam și de acel raport al unor echipe de specialiști privind introducerea zonei respective în patrimoniul UNESCO.
Am considerat, de la bun început, că subiectul n-a fost foarte bine documentat și, pe parcursul întâlnirilor – și am participat în această comisie aproape la toate întâlnirile –, vreau să vă spun că această comisie și-a desfășurat activitatea cu foarte mare seriozitate și cei care au venit în fața comisiei și-au spus cuvântul și mă bucură foarte mult faptul că, astăzi, putem veni și am putut veni cu un raport care, sigur, este de respingere și inclusiv colegii noștri din Partidul Social Democrat și-au dat seama că, de fapt, această lege nu poate să treacă în forma asta prin Parlamentul României.
Dar, din recomandările comisiei, cred că Guvernul... și este atributul Guvernului, nici într-un caz nu este atributul Parlamentului României să adopte o lege specială pentru acest obiectiv, ci să creeze legea-cadru, eventual, pentru a rezolva și pentru a da posibilitatea exploatării nu numai auro-argintifere, ci în toate domeniile. Și, în acest caz, vreau să vă spun că toți miniștrii care s-au prezentat în fața comisiei și-au spus cuvântul. Pe mine însă mă deranjează un singur lucru – și cred că este locul unde trebuie să-mi spun punctul de vedere –, au fost unii miniștri care și-au permis și cred că n-au procedat bine, au încălcat Legea responsabilității ministeriale, și-au permis să nu vină în fața comisiei. Este o încălcare a legii și cred că persoanele care sunt în măsură să ia această decizie trebuie să analizeze care au fost motivele pentru care nu s-au prezentat.
Nu vreau să abuzez de timpul dumneavoastră, Grupul parlamentar al UDMR își menține poziția, este împotriva legii și este pentru respingerea actului normativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.