Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 octombrie 2012
other
Georgică Severin
Discurs
O să vă dau un exemplu. Ni se cere astăzi să-i retragem mandatul de senator domnului Diaconu pentru o situație absolut aberantă – nu o mai reiau, a fost destul discutată aici –, dar am avut un șef al serviciilor speciale care, în calitatea sa de director al SRI, prin intermediul soției sale, a avut un contract de 180.000 de euro de la o multinațională cu interese strategice în România. Nu știu dacă este ceva în neregulă, dar ANI a spus că este OK. Deci să vedem care
sunt talerele, care este balanța, cum analizează ANI: 180.000 de euro de la o multinațională pentru șeful spionilor din România sau cazul domnului senator Diaconu?!
În fond, la ce asistăm acum? Ni se cere... și poate este, cum spunea domnul senator Rușanu, un sacrificiu ritualic. Practic, ni se cere o Ifigenie ca să se simtă bine cei pe care domnul senator Diaconu i-a condamnat, pentru că o condamnare împotriva celor care-și bat joc de libertatea din România făcută de mine și de aproape toți din sala aceasta are o importanță, dar când o făcea Mircea Diaconu, unul dintre cei mai populari oameni din România, un om care, prin cariera sa de zeci de ani în slujba acestui popor, când vorbește într-adevăr cucerește un auditoriu, a devenit un adversar mult prea periculos. Și au găsit această formulă prin ANI. Au reușit să murdărească o mare valoare. Nu conta că șeful spionilor nu avea nicio treabă.
Important este însă că, dincolo de votul de astăzi..., și spun cinstit că voi vota cum îmi cere grupul, pentru că rolul nostru este totuși să respectăm legea, dar legea este strâmbă și trebuie să o îndreptăm, cum spunea domnul Frunda, dar, în acest moment, iertați-mă, se comite o blasfemie față de un mare om și, dacă vreți, față de democrația din România.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.