Mircea Diaconu

## Doamnelor și domnilor senatori,

Evident, nu sunt deloc pregătit pentru acest subiect, dar, în timp ce-l ascultam pe reprezentantul Guvernului, am înțeles că, o dată în plus, statul român face un pas înapoi, o derobare de responsabilități absolut jenantă. Jenantă pentru că CEC, la vremea aceea, era chiar statul, deci nu te poți face că este o bancă. Azi este o bancă, atunci nu era bancă.

Deci relație normală între un cetățean și stat, care are protejate depunerile la CEC de către statul român vechi. Ar fi normal ca azi, statul român actual, care este moștenitorul statului vechi din toate punctele de vedere și, dacă înțelegeți ce vreau să spun, e foarte clar, ar trebui să-și ia în cârcă acest gen de responsabilități care, bănește vorbind, sunt absolut infime, dar moral sunt uriașe.

Vă dau un singur exemplu, care mi-a venit în clipa asta. Fetița mea, la vremea respectivă, 1989, avea 9 ani. O rudă de-a noastră, foarte în vârstă, care a strâns din amărâta ei de pensie de urmaș tot felul de mici mărunțișuri, a izbutit în 1989 să-i depună bani pe un carnet de acest tip, care însemnau amărâții de 5.000 de lei, cu clauză, ca să putem noi, părinții fetei noastre, să ridicăm acești bani. Apropo de accesul liber al cetățeanului la acești bani, nu am fi putut să-i retragem până când fetița nu împlinea 18 ani. Acel carnet de 5.000 de lei, făcut de acea bătrână din economiile sale, stă și zace și acum la dumneavoastră, la CEC, în statul român de azi, care privește cu atâta dispreț și distanță aceste amărâte de sume. Ar fi, nu știu cum să spun... Spun aceste lucruri pentru că, efectiv, mă tușează acest lucru, și nu acei amărâți de 5.000 de lei. Nici măcar nu știu unde este acest carnet CEC, cred că este undeva în arhiva familiei. Este tot ce a rămas după munca acestei bătrâne.

Ca și colegul nostru de mai devreme, la o altă propunere legislativă, spun și eu: votați, vă rog, cu sufletul.