Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 aprilie 2011
procedural · adoptat tacit
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea mea este adresată domnului prim-ministru Emil Boc.
Obiectul și conținutul: Precizări privind Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzători tineri la nivelul județului Vâlcea.
Ca o curiozitate, tocmai azi noi am votat în plenul Senatului transformarea acelei ordonanțe de urgență în lege și drumul ei va fi acum finalizat, probabil, la Camera Deputaților.
## Domnule prim-ministru,
La începutul lunii februarie ați aprobat prin ordonanță de urgență programul de sprijinire a tinerilor întreprinzători prin care cei în vârstă de până la 35 de ani vor primi finanțare nerambursabilă de maximum 10.000 de euro pentru înființarea de microîntreprinderi. În baza acestui program, tineri întreprinzători din toată țara au început să-și înregistreze microîntreprinderile la oficiile Registrului Comerțului, urmând ca, din 29 martie anul curent, fiecare participant să-și depună și planul de afaceri.
Având în vedere cele menționate, vă rog să-mi comunicați, domnule prim-ministru, câte cereri de înființare de astfel de microîntreprinderi au fost înregistrate la nivelul județului Vâlcea până la data de 1 martie 2011.
Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.