Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 februarie 2010
procedural · adoptat tacit
Teodor Viorel Meleșcanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule senator.
În continuare, îl invit pe domnul secretar de stat Cristian Anton Irimie să răspundă la o interpelare a domnului senator Frâncu, adresată Ministerului Sănătății. Microfonul 9.
## **Domnul Cristian Anton Irimie** – _secretar de stat_
## _în Ministerul Sănătății_ **:**
Introducerea taxei pentru descurajarea consumului de alimente nesănătoase este o intenție a Ministerului Sănătății ca urmare a indicatorilor de morbiditate și mortalitate înregistrați în România prin boli cardiovasculare, obezitate și diabet zaharat.
Având în vedere că proiectul de act normativ nu a fost finalizat, această taxă nu va fi implementată din luna martie a anului curent. Estimările realizate și exprimate de „Romalimenta” – Federația Industriei Alimentare din România – nu au o bază reală, având în vedere că Ministerul Sănătății nu a definitivat lista produselor alimentare care vor fi supuse acestei taxări.
În urma analizei efectuate de specialiști, a propunerilor formulate și a dezbaterii publice care a avut loc în data de 4 februarie 2010, Ministerul Sănătății, prin Comitetul național pentru alimentație și nutriție, va reanaliza atât condițiile, cât și criteriile pe baza cărora vor fi introduse în listă alimentele cu risc pentru sănătate, în vederea taxării.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.