Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 februarie 2010
procedural · respins
Günthner Tiberiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Practic, această inițiativă prevede „betonarea” pe post a viceprimarilor și a vicepreședinților, deci, practic, prevede imposibilitatea schimbărilor din momentul în care au fost puși în funcție, pentru că, pe lângă ceea ce a spus domnul președinte al Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, necesitatea a două treimi, mai prevede și existența unei hotărâri judecătorești definitive, ceea ce, într-un mandat de patru ani, este aproape imposibil de obținut.
Prin urmare, dacă acceptăm această inițiativă, înseamnă că toți viceprimarii și vicepreședinții rămân fixați pe post pentru întregul mandat.
Noi am considerat, totuși, că este normal ca, pe baza principiului simetriei, majoritatea care i-a pus în funcție să aibă posibilitatea de a-i schimba, dacă consideră că este nevoie, la fel ca și în Parlament – cum este cu Guvernul –, se schimbă majoritățile.
Sigur, de aici vine toată treaba asta și probabil că – cum se schimbă lucrurile! – cine ajunge în opoziție susține asemenea inițiative, cum ajunge la guvernare, dimpotrivă..., dar cred că este normal ca, pe baza principiului simetriei, după cum am spus, cei care îi pun în funcție pe respectivii să poată și să-i schimbe.
De aceea am propus respingerea. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.