Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 februarie 2010
procedural · adoptat
Valentin Adrian Iliescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă, avându-l ca inițiator pe domnul deputat Iacob-Strugaru Stelică, are ca obiect de reglementare completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2008 privind stimularea investițiilor, în sensul includerii în cadrul categoriilor de investiții pentru care se acordă facilități și a investițiilor care au ca obiective, în primul rând, implementarea tehnologiilor inovative și a rezultatelor cercetării în sistemul național de producție și, în al doilea rând, dezvoltarea de noi infrastructuri destinate turismului, derulate pe teritoriul național.
Vreau să fac precizarea că Guvernul susține această propunere legislativă, care este în acord cu strategia națională de cercetare-dezvoltare și inovare pentru anii 2007–2013, urmărind creșterea competitivității economiei românești prin inovare, cu direct impact asupra creșterii capacității tehnologice a întreprinderilor.
Pe de altă parte, având în vedere raportul comisiei de specialitate, trebuie să concluzionăm că au fost exprimate de către colegii noștri, pe bună dreptate, o serie de rezerve legate de faptul că domeniile respective nu sunt foarte bine definite și ar putea crea dificultăți în aplicarea legii.
Pentru că am văzut, inclusiv în dezbaterile de astăzi, o preocupare extrem de serioasă pentru promovarea unor legi care să facă bine mediului de afaceri, economiei la modul general, propunerea mea – și vă rog din toată inima, doamnelor și domnilor senatori, să fiți de acord cu ea, având în vedere că la comisie s-a exprimat un raport de respingere – este să retrimitem la comisie și să găsim împreună, Guvern și Parlament, soluția cea mai bună, astfel încât propunerea domnului deputat Iacob-Strugaru Stelică să devină o pârghie importantă de sprijin pentru acest domeniu. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.