Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Remus Mihai Goțiu
Discurs
În primul rând, vreau să subliniez faptul că, încălcând regulamentul, nedând dreptul să se pună întrebări inițiatorilor, ați demonstrat încă o dată că nu doriți o dezbatere reală pe aceste proiecte de lege și că, de fapt, nici nu aveți răspunsuri la întrebările incomode.
Nu știu și nu am găsit acel articol din regulament în care este eliminată procedura întrebărilor adresate inițiatorilor legii în cadrul legilor care sunt trimise spre reexaminare.
Legat de această lege, dincolo de lipsa de dezbatere, dincolo de această procedură pe repede-înainte, cum a trecut și prima dată, vrem să subliniem doar două foarte mari probleme, pentru că se pare că sunteți foarte interesat de a deține controlul asupra justiției.
Și, din acest punct de vedere, vreau să atrag atenția că, prin modificările care s-au adus în urma reexaminării, practic, s-a excedat solicitării făcute de Curtea Constituțională, atunci când procurorii au fost trecuți de sub autoritatea ministrului justiției sub controlul ministrului justiției, fără să fie specificat exact ce înseamnă acest control, lucru care lasă foarte larg deschisă ușa abuzurilor.
De asemenea, vrem să subliniem și art. 69 alin. (3), prin care se acordă posibilitatea ministrului justiției, care este membru al Guvernului, așadar este un reprezentant al politicului, de a da îndrumări scrise procurorilor cu privire la măsurile ce trebuie luate „pentru prevenirea și combaterea eficientă a criminalității”. Este, din nou, o exprimare care lasă loc la foarte multe întrebări, la foarte multe interpretări și s-ar putea să ajungeți să vă plângeți chiar dumneavoastră de aceste interpretări, când veți fi, probabil, în opoziție și veți căuta justificări pentru faptele procurorilor sau pentru deciziile justiției.
S-ar putea ca atunci să fie prea târziu pentru dumneavoastră.
Evident, USR, din toate aceste puncte de vedere și multe altele, va vota împotriva acestui proiect legislativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.