Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 decembrie 2013
other · adoptat tacit
Vasilica Steliana Miron
Discurs
Mulțumesc.
Întrebare adresată domnului Daniel Chițoiu, ministrul finanțelor publice.
Domnule ministru,
În urma sesizărilor făcute de victimele sistemului judiciar Curții Europene pentru Drepturile Omului, statul român a fost obligat la plata unor despăgubiri importante.
Cu toate acestea, CSM-ul a înțeles să se comporte ca fiind protectorul tuturor magistraților, chiar și al celor incompetenți sau răuvoitori, fără să caute soluții de eliminare a magistraților care aplică doar legea bunului-plac.
Dacă justițiabilul român nu se poate apăra de acel magistrat fără conștiință sau incompetent, statul român, prin Ministerul Finanțelor, are obligația ca, măcar acolo unde CEDO a pronunțat hotărâri privind plata unor despăgubiri, să formuleze acțiuni în regres împotriva magistraților care au pronunțat soluții în disprețul legii.
Domnule ministru, de ce considerați că statul român trebuie să fie prizonierul acelor magistrați incompetenți și răuvoitori și de ce nu i-ați chemat în judecată pentru recuperarea despăgubirilor acordate victimelor acestora? Aștept răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.