Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 februarie 2021
other · Trimis la votul final
Anca Dana Dragu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc, domnule senator.
Trecem, ca atare, la ordinea de zi înscrisă pe agenda de astăzi.
La punctul 10 al ordinii de zi este o cerere de retrimitere la comisie și în sesiunea de vot final vom supune votului propunerea liderului Grupului PNL de retrimitere la comisie.
La punctul 11 al ordinii de zi avem Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2021 pentru completarea art. 38 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (L16/2021).
Raportul suplimentar comun al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și Comisiei pentru învățământ, tineret și sport este de admitere, cu amendamente admise, a proiectului de lege privind aprobarea ordonanței.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice și se adoptă cu votul majorității senatorilor.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Există înscrieri pentru luare de cuvânt la acest punct al ordinii de zi?
OK, am încheiat dezbaterile generale și inițiativa legislativă rămâne la vot final.
La punctul 12 al ordinii de zi a ședinței de astăzi avem Proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Regulamentului Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, precum și adoptarea unor măsuri pentru depunerea electronică a proiectelor și a propunerilor legislative. Vă informez că proiectul de hotărâre se regăsește afișat pe pagina de internet a Senatului.
Există intervenții asupra acestui punct de pe ordinea de zi? Vă rog, doamna vicepreședintă.