Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Sorin Serioja Chivu
Discurs
## Domnule președinte,
Interpelarea mea este adresată domnului ministru Adriean Videanu, ministrul economiei.
Obiectul interpelării: Necesitatea rezolvării situației juridice a imobilelor/clădiri aflate în proprietatea societății cooperatiste.
În cadrul audiențelor săptămânale, mai mulți cetățeni m-au sesizat în legătură cu starea deplorabilă în care au ajuns aceste spații aflate în proprietatea societăților cooperatiste, situate, de altfel, în centrul civic al fiecărei localități.
La nivelul localităților, până în urmă cu câțiva ani, au funcționat cooperative de consum care, în timp, și-au restrâns substanțial volumul și domeniul de activitate, ajungând să fuzioneze și, efectiv, să nu mai desfășoare obiectul de activitate prin care se definesc, respectiv „aprovizionarea membrilor cooperatori și a terților cu produse pe care le cumpără sau le produc și activități de prestări servicii către membrii lor – cooperatori – și către terți”.
De asemenea, așa cum se cunoaște, cooperativele de consum ar trebui să reprezinte „o asociație autonomă de persoane fizice și/sau juridice, constituită pe baza consimțământului liber exprimat al acestora, în scopul promovării intereselor economice, sociale și culturale ale membrilor cooperatori, fiind deținută în comun și controlată democratic de către membrii săi, în conformitate cu principiile cooperatiste”, principii care, prin modul în care au ajuns să-și desfășoare activitatea, nu mai sunt respectate de mult timp, ajungându-se la o diminuare considerabilă a patrimoniului cooperatist și la o reducere masivă a numărului de membri cooperatori.
Prin fuzionarea acestor cooperative de consum, activitatea acestora s-a redus substanțial, în localități nemaidesfășurându-se niciun fel de activitate economică, singura activitate prin care continuă să supraviețuiască aceste unități fiind aceea de închiriere a spațiilor rămase libere, ca urmare a neîndeplinirii obiectului principal de activitate pentru care au fost înființate.
Vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați care este situația actuală în ceea ce privește regimul juridic al acestor imobile, mai ales la nivelul județului Prahova, și să-mi comunicați ce măsuri urgente veți întreprinde în raport cu datele existente.
Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră verbal și în scris. Vă mulțumesc.
Senator PSD Chivu Sorin Serioja, Circumscripția nr. 31, Colegiul nr. 2.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.