Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2018
Informare · adoptat tacit
Nicolae Giugea
Discurs
## **Domnul Nicolae Giugea:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Vremelnicului întâi-stătător al agriculturii românești, contemporanul nostru, Petre Daea, probabil i-a șoptit vreun specialist în retrologie agrară că problemele agriculturii sunt aceleași cu cele de acum 100 de ani – că tot suntem în anul Centenarului.
Acum 100 de ani, Constantin Garoflid, ministrul agriculturii de la acea vreme, îi transmitea Regelui un mesaj: „Majestate, să facem tot ce este posibil ca să exportăm cereale învelite în piele de animale!”
Domnul Daea a sustras ideea și a realizat că trebuie să lanseze Programul „Zootehnizarea României” – un concept extraordinar de sănătos, dar nu a fost sănătoasă implementarea acestui concept.
A lansat Programul „Porcul românesc”, care este pe punctul de a intra în istorie. Și vreau să vă spun despre un subprogram al acestuia, respectiv „Mangalița”: la nivelul județului Dolj au fost 3.500 de cereri, solicitări de purcei, pe acest program, din care s-au achitat 12 – deci 12 purcei la 3.500 de solicitări.
Oaia, în conceptul domnului Daea, a devenit „monument”. Spre deosebire de Ministerul Culturii, care administrează o anumită tipologie de monumente, monumentul acesta al domnului Daea trebuie tuns periodic. Și, atunci, se pune problema ce facem cu lâna.
A propus, la nivel național, o rețea de colectare și prelucrare a lânii, care i-a reușit, ca toate celelalte programe. În Oltenia nu există niciun centru de colectare, iar ciobanii de la Gruia, din Mehedinți, de la Beța, din Dolj, trebuie să meargă cu lâna la un turc, la Sibiu, care le dă un leu pe kilogramul de lână adusă la Sibiu sute de kilometri. O mare realizare!
Acest proiect de lege este un proiect utopic în ceea ce privește sursa de finanțare; nu spune nimeni de unde vin banii, întrucât se constituie ca un ajutor, dacă avem aprobarea Comisiei pentru ajutorul de stat.
De aceea Partidul Național Liberal se va abține la acest proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.