Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2014
Informare · informare
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Vă mulțumesc, domnule vicepreședinte.
Dragi colegi,
Conform procedurii, știți că suntem obligați să discutăm acest proiect de hotărâre pe articole, urmând ca votul final al acestui proiect de hotărâre să fie votul exprimat de dumneavoastră, cu bile.
În cazul în care se întrunesc voturile stabilite de regulament, din acel moment acest proiect de hotărâre este probat. În cazul în care nu, domnul Nicolicea v-a explicat foarte clar care este procedura și recomandarea pe care MCV-ul a făcut-o României și pe care o aplicăm și am aplicat-o în ultimul an de zile.
Deci pentru cazul în care se constată că, în urma dezbaterilor și a exprimării votului secret cu bile, Camera Deputaților încuviințează arestarea preventivă a domnului deputat Cosma Vlad Alexandru, a fost întocmit, în acest sens, acest proiect de hotărâre pe care vi l-a citit domnul vicepreședinte Nica.
Eu am să vă întreb, conform procedurii, dacă aveți obiecții la titlu?
Nu.
Aprobat. La preambul. Obiecții, comentarii? Nu.
Aprobat. La articolul unic.
Obiecții, comentarii? Nu.
Aprobat. Bun.
Conform procedurii parlamentare pe care am votat-o, în acest moment, dacă domnul deputat dorește să ia cuvântul, conform regulamentului?
Vă rog.
Domnule deputat Vlad Alexandru Cosma, domnule deputat, aveți cuvântul, conform procedurii parlamentare și Regulamentului Camerei Deputaților.
O să vă rog frumos să luați cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.