Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 mai 2010
procedural · adoptat tacit
Ion Rotaru
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 25–29 mai a.c 18
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Întrebarea mea este adresată domnului ministru Attila Cseke.
Domnule ministru,
Anul trecut, Ministerul Sănătății a dat un comunicat de presă cu privire la fertilizarea _in vitro_ , în sensul că 250 de cupluri infertile vor fi sprijinite prin suportarea costurilor necesare procedurilor de fertilizare cu bani de la bugetul de stat. Mai mult decât atât, se estima și bugetul acestui program de sănătate, și anume 500.000 de euro anual. Ulterior, printr-un alt comunicat al Ministerului Sănătății, au fost informații că programul se va derula începând cu 1 ianuarie 2010. În același timp, Ministerul Sănătății ne-a comunicat că va pune în dezbatere publică și Codul de procedură pentru reproducerea umană asistată.
Foarte multe cupluri care se confruntă cu această problemă și-au pus toate speranțele că statul se va implica și le va sprijini.
Astfel, Ministerul Sănătății, după ce a fost asediat de presă, a comunicat și faptul că se lucrează la elaborarea criteriilor de selecție a acestor cupluri.
Până acum, nu pot decât să apreciez intenția Ministerului Sănătății de a rezolva o asemenea problemă. Am așteptat să se publice în „Monitorul Oficial al României” Programul național referitor la fertilizarea _in vitro_ , dar nici până la momentul actual nu am văzut un asemenea program.
Având în vedere cele menționate mai sus, vă rog să-mi comunicați:
– care sunt motivele pentru care nu a fost inclus acest program în hotărârea de guvern care aproba programele naționale de sănătate;
– în ce stadiu se află elaborarea proiectului de lege care să reglementeze fertilizarea _in vitro_ , respectiv reproducerea umană asistată medical.
În același timp, vă rog să-mi transmiteți un studiu comparativ de legislație, în eventualitatea în care în cadrul Ministerului Sănătății s-a elaborat un asemenea studiu pe această temă.
Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră în scris. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.