Oana Mioara Bîzgan-Gayral

Vă mulțumesc. Dragi colege,

## Dragi colegi,

În timpul ședinței noastre de plen de astăzi, cinci fete și femei vor fi violate undeva. Cel mai probabil, două dintre ele sunt minore, adică doar niște copile.

Trei sau poate patru dintre victime își cunosc violatorul. Este cineva apropiat: tatăl, vecinul, colegul..., cineva apropiat. Cineva în care victimele au încredere, cu care

se simt în siguranță, dar care le minte, le bruschează, le lovește, le forțează și le agresează în cel mai insidios mod cu putință pentru o ființă umană.

Suferința supraviețuitoarei unui viol nu ia sfârșit odată cu încheierea violenței sexuale în sine. Urmele psihice, emoționale, relaționale ale unui viol sunt prezente în viața victimei și în viața familiei acesteia ani la rând.

Dar, în România, imediat după viol, victima este supusă unei noi agresiuni – aceea a birocrației. Să clarificăm cu toții despre ce este vorba.

Fără să pretindem că ne putem imagina trauma fizică și mai ales psihică, fără să ne putem imagina șocul și teama, ne putem totuși gândi că o victimă a unui viol este nevoită să treacă și printr-un întreg proces umilitor și nedemn.

După constatarea faptei de către poliție, victima este dusă la cel mai apropiat spital, ceea ce poate însemna, bineînțeles, zeci de kilometri, în cazul în care acesta se întâmplă în mediul rural. După drum, urmează așteptarea de la spital, examenul ginecologic, apoi victima este trimisă acasă și nevoită să revină a doua zi la IML pentru certificatul medico-legal. Păi și cum faci certificatul medico-legal a doua zi?! Ce înseamnă asta?! Înseamnă, în mod evident, că, după acesta, victima se duce acasă și nu poate nici măcar să se spele până a doua zi. Aceasta este birocrația și realitatea prin care multe dintre femei trec.

Nu e de mirare că multe dintre ele renunță și nu mai vin nici măcar să reclame abuzul. Nu e de mirare că numărul de violuri, în astfel de situații, și de acte sexuale cu un minor a crescut enorm în ultimii ani și că este în continuare în creștere.

Cu atât mai mult cu cât Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014 prevede pedepse mult mai blânde pentru violatori decât cel anterior.

Nu mai vorbim despre faptul că peste 50% dintre conaționalii noștri consideră violul scuzabil în anumite condiții – bineînțeles, victima e de vină –, iar vreo 20% cred că nu ar trebui incriminat.

Ce părere aveți despre asta, dragi colegi?

Refuz să accept că nu putem schimba această situație. Refuz să accept că nu putem să punem capăt umilirii victimelor violenței sexuale de către statul care ar trebui să le protejeze.

Vă rog să sprijinim înăsprirea pedepselor!

Vă rog să demonstrăm că avem zero toleranță pentru violență, de oricare ar fi ea, și cu atât mai mult pentru cea sexuală!

Mulțumesc.