Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 martie 2022
Informare · informare
Vasile-Daniel Suciu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Vă mulțumesc.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
În conformitate cu prevederile Legii nr. 96/2006 privind
Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vă prezint Decizia Biroului permanent al Camerei Deputaților privind aplicarea unei sancțiuni disciplinare domnului deputat Ciprian-Titi Stoica. Astfel, în temeiul art. 53 alin. (3) și alin. (5)–(7) și art. 54 din Legea nr. 96/2006, precum și al art. 246 alin. (3) și alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaților, Biroul permanent, în ședința din data de 21 martie 2022, având în vedere raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, a hotărât aplicarea sancțiunii avertismentului scris domnului deputat Ciprian-Titi Stoica pentru încălcarea prevederilor art. 245 lit. f) din regulament.
Termenul de contestație împotriva hotărârii de sancționare este de 15 zile lucrătoare de la data comunicării, potrivit art. 54 din statut.
De asemenea, vă rog să-mi permiteți să dau citire, tot pe procedură, inițiativelor legislative pentru care Camera Deputaților este prima Cameră sesizată și ale căror termene pentru dezbatere și vot final au fost depășite.
1. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență; Pl-x 537/2021.
Termenul a fost 14 martie 2022.