Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 ianuarie 2013
procedural · respins
Antal István
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Îmi permit să vă mai aduc aminte de o discriminare care a făcut o mare nedreptate la vremea respectivă.
Având în vedere faptul că și acum se solicită mărirea pensiilor pentru securiști și alte asemenea categorii, despre colegii noștri care au intrat în politică pe 22 decembrie ’89 și au muncit în Parlament pentru armonizarea legislației, și acum sunt pensionari și despre cei care atunci au făcut parte din Parlament, cu noi, bineînțeles, am făcut o mare nedreptate pentru această categorie de colegi de-ai noștri, nu vorbește nimeni? Acei demnitari care, în primii 15–20 de ani, într-adevăr au schimbat întreaga legislatură, pentru că pe vremea respectivă se muncea în Parlament. Într-adevăr, erau amendamente, erau discuții și Parlamentul legifera, nu ca acum, când Parlamentul a ajuns o anexă a Guvernului.
Deci, respectuos vă rog, dacă s-a intervenit pentru categoria, acea categorie care înainte de ’89 știm noi cam cu ce se ocupa, atunci, respectuos vă rog, țineți minte și acest lucru. Și avem datoria, acest Parlament, să facem dreptate și colegilor noștri care de câțiva ani sunt pensionari și, într-adevăr, merită ca demnitarii care au participat la vremea respectivă la primul Parlament democratic al României să fie respectați.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.