Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 mai 2010
procedural · retrimis
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule secretar de stat, am și eu o întrebare punctuală. Există în acest moment negocieri antamate cu alte guverne sau alte firme din terțe țări pentru o viitoare comercializare a acestor certificate?
Cred că nu trebuie să facem proces de intenție nimănui atâta vreme cât lucrurile se desfășoară transparent, dar a existat în Slovacia un scandal imens, care a condus la schimbarea a doi miniștri de mediu, pe acuzații frontale de corupție cu privire la tranzacționarea acestor certificate.
Deci nevoia de transparență și nevoia de informare publică, așa cum sugera și domnul președinte Filip, cred că reprezintă obligații pentru noi toți.
Doriți să comentați și să răspundeți întrebărilor care v-au fost adresate?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.