Cristian Sorin Dumitrescu

Vă mulțumesc foarte mult.

Doamnelor și domnilor colegi,

Este un subiect foarte important, pe care totdeauna, cel puțin în activitatea mea, l-am susținut, dintr-un anumit punct de vedere, cu fermitate.

Îmi aduc foarte bine aminte că eram președintele Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, în mandatul trecut, și mă confruntam, ne confruntam cu o avalanșă de solicitări legate tocmai de aceste terenuri ale institutelor de cercetare și, în principal, ale Academiei „Șișești”.

Eu chiar spuneam atunci de la microfon – și îmi place să spun acest lucru și de aici, pentru că poziția a fost consecventă – că nu știu de ce toate drumurile în România parcă erau inteligente. Ele mergeau pe acolo pe unde existau institute de cercetare, prin ograda acestor institute, și, cu foarte mare ușurință, terenurile le erau cedate. Erau situații obiective, dar foarte multe situații subiective. Poziția de atunci a mea și a tuturor colegilor din Comisia pentru învățământ, indiferent de culoarea politică, a fost următoarea: poate că cercetarea în domeniul agricol în acest moment nu este la nivelul pe care l-am dori și că sunt locuri unde, într-adevăr, ceea ce spun unii și alții în legătură cu managementul acestei activități este adevărat, dar tot atât de adevărat este că cercetarea nu a avut bani în acești 23 de ani și că a fost copilul vitregit al fiecărei guvernări. Datoria noastră este ca generațiilor viitoare să le lăsăm un fond de potențial, dacă vreți, pentru a putea face cercetare.

Dumneavoastră știți foarte bine: când cuiva i se ia ceva, mai ales când este vorba de domeniul statului, greu, foarte greu și poate niciodată nu i se mai poate da înapoi, pentru că nu mai există această resursă și pentru că statul nu va avea niciodată bani – sau, dacă va avea, nu știu dacă o să observ eu acest lucru vreodată – pentru a cumpăra terenuri din sistemul privat, că acolo mai există, și a le da institutelor de cercetare în domeniul agricol, pentru că, în viitor, agricultura va fi, în opinia mea, un domeniu potențial de dezvoltare a economiei românești și chiar de progres substanțial al societății.

Iată de ce totdeauna m-am opus și s-au opus și colegii mei din Comisia pentru învățământ de la Camera Deputaților de atunci, până când, ca orice guvernare – eu de aia salut poziția Guvernului Ponta de a se opune acum –, au hotărât că nu mai era de domeniul Comisiei pentru învățământ să acorde avizul și să facă raport pe fond și ne dădeau numai posibilitatea de a da un aviz. Deci nu mai eram sesizați pe fond, ca să ne mai paseze.

Pe cale de consecință, vă rog foarte mult să analizăm aceste situații nu punctual, ci, așa cum este corect, pentru prezervarea unui patrimoniu care – v-a spus doamna ministru – s-a redus de trei ori în acești 20 de ani. Poate că nu era nevoie de 100 și ceva de hectare, 500 și ceva de hectare, dar, în mod sigur, cât avem acum este, să spunem, minimumul necesar.