Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2008
Declarații politice · respins
Ioan Bivolaru
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Raportul respectiv, care este realizat pe Ordonanța nr. 153 de modificare a Legii nr. 38, vizează patru puncte esențiale. În primul rând, prorogarea termenului de finalizare a unor anumite proceduri de la 31 decembrie 2007 la 31 martie 2008, și aceasta deoarece ANRSC nu s-a putut încadra în termenele stabilite de lege și a trebuit să existe acest termen dat în plus. În al doilea rând, să găsim acum o procedură de redistribuire a autorizațiilor de taxi pentru o anumită categorie de taximetriști care au fost defavorizați în activitatea lor și s-a găsit această procedură și este introdusă în raport. În al treilea rând, eliminarea unei practici neconcurențiale care a fost semnalată de Consiliul Concurenței (această practică). Și, în al patrulea rând, găsim o formă de reglementare a transportului de taximetrie între aeroporturi și localitățile deservite în acest context, deoarece legea prevede că acest transport de taximetrie în localități se face numai ocazional și în cazul nostru trebuie să stabilim că acest transport trebuie să aibă un caracter permanent. Deci este nevoie de o derogare.
De asemenea, se urmărește combaterea monopolului în deservirea aeroporturilor, dar și împiedicarea înlocuirii unui monopol cu alt monopol.
Acestea sunt, stimați colegi, prevederile prinse în reglementări și, domnule președinte, vă rugăm să supuneți dezbaterii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.