Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 martie 2017
Declarații politice · adoptat
Emilia Arcan
Declarații politice prezentate de senatorii:
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Bună dimineața, doamnelor și domnilor senatori!
Tema mea politică a declarației de astăzi se intitulează „Cele două inimi gemene ale națiunii române”.
Doamnelor și domnilor senatori,
Mă adresez astăzi dumneavoastră nu doar în calitate de parlamentar al cetățenilor din județul Neamț, ca reprezentant al clasei politice și al partidului de guvernământ, ci și ca nemțean, care a trăit bucuria de a avea în județul său elita actualelor guvernări din țara noastră și din Republica Moldova.
23 martie 2017 a fost ziua în care în județul Neamț s-a scris istorie. Județul Neamț a fost polul politicii românești pentru că în frumosul ținut pe care îl reprezint, la PiatraNeamț, s-a desfășurat o ședință bilaterală de guvern, în orașul de sub Pietricica dându-și întâlnire membrii Guvernului Grindeanu și cei ai Guvernului Republicii Moldova. Neamțul a intrat în rândul puținelor județe din țară în care s-au petrecut astfel de momente istorice. Această întrunire a celor două guverne s-a desfășurat în contextul marcării, pe 27 martie, a Unirii Basarabiei cu România în anul 1918.
Potrivit declarațiilor de presă ale celor doi premieri, în ședința comună subiectele au fost vaste, începând cu o discuție pe evaluare de proiecte aflate în implementare și continuând cu idei diverse despre viitoarele proiecte comune în domeniile energiei, infrastructurii, educației, afacerilor interne, dezvoltării regionale și culturii. S-au purtat discuții pragmatice pe proiecte convenite de guvernele celor două state, așa cum este, de exemplu, programul de asistență tehnică și financiară, acordat de țara noastră instituțiilor școlare din Republica Moldova. Discuțiile au atins un subiect care vizează o unire la propriu a țării noastre cu Republica Moldova, prin ceea ce va fi autostrada TârguMureș–Iași–Ungheni, care se vrea să ajungă la Chișinău.
În stilul caracteristic, premierul Grindeanu nu a dat termene, dar a lăsat de înțeles că este preocupat de orice proiect benefic pentru România. Infrastructura rutieră din România este un domeniu ce se regăsește pe lista obiectivelor principale ale actualei guvernări, cu mare accent pe atragerea de fonduri europene, cu care să îmbunătățească nivelul căilor de rulare din țara noastră.
De asemenea, a fost subliniată relația foarte bună dintre guvernele și parlamentele din cele două țări. Ne-am bucurat să-l auzim pe premierul Pavel Filip spunând că proiectul de țară al Republicii Moldova este să ajungă lângă România în Uniunea Europeană și că: „Pe această cale, nimic absolut nu se va schimba în relațiile noastre cu România, ba, dimpotrivă, ele vor deveni tot mai bune, chiar dacă unora nu le place să audă aceste lucruri.”
Apreciez că a fost o întâlnire eficientă și oportună, date fiind buna înțelegere dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului, proiectele comune și celebrarea datei de 27 martie.