Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2017
Declarații politice · respins
Petru Andea
Declarații politice prezentate de senatorii:
Discurs
## Vă mulțumesc.
Până la ora actuală, consiliile județene, respectiv cel al municipiului București puteau asigura fondurile necesare pentru organizarea olimpiadelor și concursurilor școlare.
Inițiativa legislativă prevede ca, pe lângă fondurile necesare organizării și desfășurării, să se acorde sau, mai bine zis, consiliile județene ale municipiilor să poată contribui pentru stimulentele financiare care să fie acordate elevilor distinși la aceste competiții și olimpiade, precum și profesorilor care i-au pregătit.
Guvernul sprijină inițiativa legislativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.