Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 decembrie 2018
other · respins
Lia Olguța Vasilescu
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Stimați colegi,
Ne aflăm în fața celui mai important proiect de lege din anul 2018, care privește nu doar peste 5 milioane de pensionari, ci și generațiile următoare.
Este o lege la care s-a lucrat temeinic și aș vrea, pe această cale, să le mulțumesc specialiștilor de la Casa Națională de Pensii, care nu doar că au scris textul acestei legi, ci au făcut și nenumărate simulări, astfel încât să nu avem niciun fel de problemă în aplicarea acestei legi; ea respectă și programul de guvernare.
Dar, mai important decât orice, este o lege aplicabilă, care are avizul ministerelor de finanțe, justiție și al Consiliului Legislativ, inclusiv pe chestiuni care de la această tribună au fost sesizate ca fiind susceptibile de probleme de constituționalitate.
Cel mai important principiu al legii este, fără îndoială, contributivitatea, dar s-a urmărit, în același timp, eliminarea mai multor inechități, cum ar fi pensii diferite între femei și bărbați sau pensii diferite între persoane de același gen care aveau același punctaj, au lucrat același număr de ani și, cu toate astea, aveau pensii diferite, pentru că au ieșit pe legislații diferite la pensie.
În același timp, aș vrea să subliniez un lucru, și anume că nu mai este posibil ca persoane care au contribuit 35 de ani să aibă aceeași pensie minimă cu alte persoane care au contribuit sub 10 ani, așa cum se întâmpla până acum, pentru că, dacă vă uitați cu atenție în lege, veți vedea că și în funcție de numărul de ani lucrați se primește un procent în plus.
Iarăși un lucru pe care vreau să-l subliniez: punctul de pensie se dublează în interiorul mandatului nostru, deci nu după 2021, așa cum s-a tot repetat în spațiul public. Pornim de la 871 de lei punctul de pensie în anul 2016; în prezent suntem la 1.100 de lei, anul viitor va fi 1.265 de lei, iar în anul 2020, deci în interiorul mandatului nostru, va fi 1.775 de lei. Desigur, la asta se adaugă că în anul 2021 mai este o creștere a punctului de pensie, dar se câștigă atât din noua formulă de calcul, cât și din recunoașterea unor drepturi de natură salarială, cum ar fi acordul global sau al 13-lea salariu, care până acum nu erau luate în calcul.
Apar, de asemenea, în această lege noi beneficii, se păstrează dreptul soțului supraviețuitor de a beneficia de 50% din pensia soțului decedat, dar, dacă dorește să-și păstreze pensia proprie, poate să cumuleze 25% din pensia soțului decedat, dacă aceasta este în avantajul său. Deci se merge pe principiul „dreptul cel mai avantajos”.
S-au redefinit gradele de invaliditate de asemenea manieră încât să se poată cumula pensia de invaliditate cu alte venituri.
Apare posibilitatea de a exista și alte locuri de muncă în condiții speciale, față de ceea ce este la ora actuală în legislație. Desigur, aceste noi locuri de muncă vor fi stabilite printr-o hotărâre de Guvern.