Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · retras
Valentin Mocanu
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult.
Propunerea legislativă are ca obiect acordarea unei indemnizații stabilite la nivelul unui salariu minim pe economie în perioada cuprinsă de la data încetării de drept a contractului de muncă până la data emiterii deciziei de pensionare, cu recuperarea ulterioară a acesteia din drepturile de pensie ale titularului. Singura categorie de pensie vizată de propunerea legislativă este pensia pentru limită de vârstă.
În condițiile în care perioada dintre depunerea cererii, momentul în care se îndeplinesc condițiile de vârstă și perioada de cotizație integrală, și momentul în care se emite decizia de pensie, inclusiv intrarea în drepturile respective, este limitată la 30 de zile calendaristice, acordarea indemnizației la nivelul salariului minim pe economie nu se justifică, întrucât în perioada de la data încetării de drept a contractului de muncă până la data emiterii deciziei de pensie persoanele care au avut calitatea de salariați nu sunt lipsite de venituri de subzistență.
Față de cele prezentate mai sus, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu susține propunerea legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.