Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 octombrie 2013
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Valeriu Todirașcu
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Interpelarea de astăzi este adresată domnului Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății.
Obiectul interpelării: „Propunerea de înființare a unor rețele medicale ale universităților de medicină și farmacie sau ale facultăților de medicină”.
Stimate domnule ministru,
Recent, Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică propunerea de modificare a Legii reformei sănătății, în care se cere, printre altele, reorganizarea rețelelor sanitare proprii ale unor instituții, altele decât ale Ministerului Sănătății, permițând universităților de medicină și farmacie și facultăților de medicină să-și poată construi rețea sanitară proprie.
Cadrele didactice angajate cu normă întreagă în instituțiile de învățământ și cu normă redusă în spitalele clinice promovează, în special, interesele instituției de învățământ, și nu ale spitalului, risipind și deturnând banii asiguraților în interesul învățământului medical și, de multe ori, în interes propriu. Funcțiile de conducere pe care le ocupă în învățământ, tutela asupra celorlalți medici, exercitată prin: conducerea secțiilor clinice, doctorate, diversele examene, Colegiul medicilor și comisiile profesionale din Ministerul Sănătății și, nu în ultimul rând, prin veniturile disproporționat de mari față de medicii obișnuiți, oferă cadrelor didactice superioare din învățământul medical un ascendent, de cele mai multe ori nemeritat, față de medicii ceilalți, ascendent care le permite un comportament de feudali pe moșia statului, reprezentată aici de spitalul clinic.
Comportamentul de tip feudal al acestora este o cauză principală a exodului medicilor tineri capabili și a imposibilității de angajare în țară a medicilor valoroși, specializați în străinătate.
Este de notorietate corupția care domnește la nivelul multor instituții de învățământ medical (ultimul exemplu fiind UMF Constanța), unde, beneficiind de autonomie universitară, profesorii cu comportament feudal controlează discreționar facultățile de medicină, fraudând diversele examene și blocând accesul tinerilor integri, competenți și eficienți.
## Domnule ministru,
Până în 2006, când ați promovat Legea reformei sănătății, directorii spitalelor universitare erau tot profesori universitari ai școlilor de medicină. Atunci spuneați că acest lucru nu este în interesul pacienților și, de atunci, managerii spitalelor, inclusiv clinice, sunt desemnați în urma unui concurs la care poate participa și personal nonmedical.
Vă solicit astfel să emiteți răspuns la următoarele patru întrebări:
1. Care sunt motivațiile economice de tip cost-eficiență a utilizării banilor asiguraților din sănătate oferite de un spital actual și care justifică alocarea acestora către un spital ce va face parte din rețeaua medicală a universităților de medicină și farmacie sau a facultăților de medicină?