Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Valeriu Todirașcu
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Este prima dată când cer a doua oară și... vă mulțumesc foarte mult pentru acest lucru, chiar dacă mai devreme discutam despre contrariu.
Voiam să fac o completare, să aduc la cunoștința plenului că, în demersul meu, pe care l-am menționat anterior, către Avocatul Poporului, exact acesta a fost scopul, solicitarea către Avocatul Poporului de a contesta la Curtea Constituțională neconstituționalitatea Legii partidelor, cea care este acum în vigoare.
Răspunsul Avocatului Poporului a fost destul de diferit față de ce m-am așteptat eu sau față de ce vorbea domnul senator Attila. Dânsul mi-a dat dreptate, a spus „Da, Legea partidelor omite transpunerea principiilor democratice în statutele partidelor”, dar a refuzat să solicite judecarea acestui subiect la Curtea Constituțională.
Cu alte cuvinte, instituția Avocatul Poporului, din păcate, nu funcționează, ne dă dreptate, dar lasă lucrurile fără o soluție.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.