Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 septembrie 2018
Consultare europeană · Trimis la votul final
Angel Tîlvăr
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Opinia privind Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a „Erasmus”, programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport, și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1.288/2013; COM 367
Am avut în vedere: proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învățământ; nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe; fișa de informare elaborată de către Direcția pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaților; precum și analiza Comisiei pentru afaceri europene.
Astfel, comisia noastră susține un program „Erasmus” mai puternic și noua inițiativă „DiscoverEU”, care le va oferi tinerilor posibilitatea de a descoperi alte țări din Uniunea Europeană.
Susținem crearea până în 2025 a Spațiului european al educației, ca modalitate prin care cetățenii Europei să obțină competențele necesare într-o societate care este tot mai mobilă, mai multiculturală și mai digitală, din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții.
Considerăm că este necesară promovarea complementarității programului „Erasmus” cu alte programe și politici ale Uniunii, pentru a crește nivelul de sensibilizare și de cunoștințe despre Uniunea Europeană în rândul unui număr mai mare de persoane, precum și inițierea unei facilități de finanțare cu răspuns rapid, care să vizeze necesitățile de informare localizate în zone izolate sau cu un nivel de alfabetizare redus.
Considerăm că intensificarea comunicării transnaționale și internaționale între organizațiile din domeniul educației, formării tineretului și sportului poate fi sprijinită de Comisia Europeană și Parlamentul European, prin instrumentele specifice cooperării internaționale care sunt la dispoziția acestora. În aceste condiții, domnule președinte, comisia noastră s-a întrunit în 18 septembrie; a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul proiect de opinie, care să fie transmis Biroului permanent al Camerei Deputaților, pentru finalizarea procedurii de examinare parlamentară. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.