Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 martie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Iulian Urban
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Pe procedură, vreau să discutăm puțin despre un proiect de lege. Este vorba de Proiectul de lege cu nr. L601, care vizează insolvența particularilor din România, care a fost înregistrat de mine la Biroul permanent al Senatului la data de 9 septembrie 2009, adică acum aproape șapte luni de zile. Acest proiect de lege, la care am cerut și am și obținut procedură de urgență, are o problemă. În fapt, el a fost înscris, în mod oficial, pe traseul Senatului României abia la data de 9 noiembrie 2009, deși avizul Consiliului Legislativ sosise de la începutul lunii octombrie 2009, iar termenul de adoptare tacită a acestui proiect de lege era stabilit la data de 22 martie 2010, deși nu-mi dau seama cum a fost posibil, dacă el a fost înregistrat la data de 9 septembrie 2009.
În mod normal, el trebuia să figureze pe ordinea de zi a plenului ședinței de astăzi. Repet, a fost solicitată și încuviințată procedura de urgență. Este înregistrat la Senat la data de 9 septembrie 2009, iar eu aflu acum că el, de fapt, a fost înscris pe ordinea de zi a plenului nostru de mâine și termenul de adoptare tacită ar fi fost decalat cu o zi, pentru că a fost ziua de 15 martie 2010, când a trebuit să luăm o zi liberă pentru sărbătorirea Zilei maghiarilor.
Însă vreau să vă spun că, din punctul meu de vedere, stabilirea termenului de adoptare tacită la data de 22 martie 2010 pentru un proiect de lege care a fost înregistrat la Biroul permanent al Senatului acum aproape șapte luni de zile nu este reală, nu este posibil ca acest termen să fi fost data de 22 martie 2010, iar eu cred că acest proiect de lege – și vă rog să dispuneți personalului de la Biroul permanent să verifice –, fiind înregistrat la data de 9 septembrie 2009, de fapt a fost adoptat tacit undeva la începutul lunii martie 2010.
Vă rog frumos să facem această modificare, pentru că este posibil ca mâine să-l discutăm în plen, dar să discutăm pe un proiect de lege care ar fi trebuit să plece de mult către Camera Deputaților.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.