Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 februarie 2010
procedural · respins
Iulian Urban
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 15–20 februarie a.c
Discurs
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Vreau să vă aduc la cunoștință, stimați colegi, și o altă dimensiune a ceea ce înseamnă referendumul pentru înființarea unor noi entități administrativ-teritoriale.
În județul Ilfov, pe care sper că îl reprezint cu cinste în Parlamentul României, avem un număr ridicat de cetățeni de etnie romă. La nivelul uneia dintre comunele din județul Ilfov s-a făcut un referendum. Din cinci sate, două sate sunt populate preponderent cu cetățeni de etnie romă. Cetățenii „români” au făcut un referendum și au decis să izoleze cele două sate, spunând în felul următor: prin acest referendum, dorim ca, de mâine, comuna noastră să rămână doar cu cele trei sate, în care noi, populația albă, domiciliem, iar celelalte două sate, locuite preponderent de cetățeni de etnie romă, să se administreze cum or ști ei, cum or vrea ei.
Au venit la mine, au spus „Domnule, ești senator, dacă vrei să mai fii ales – deși cred că nu acesta este scopul nostru în viață, al celor trimiși aici – trebuie să promovezi în Parlament o asemenea lege. Mi-am asumat riscul, n-am făcut acest lucru, însă iată unde poate să ducă referendumul. Este posibil ca mâine să convocăm un referendum național, să vedem dacă nu cumva ar trebui să facem niște locuri în care să izolăm acei cetățeni care considerăm că, la un moment dat, nu au ce să caute la masa noastră.
Deci eu vreau să spun că, din punct de vedere al unui referendum, al consecințelor acestui referendum, este foarte bine să existe acest filtru al Parlamentului, pentru că, altfel, se poate ajunge la aberații. Și cea mai mare aberație este legată de faptul că – vă vine să credeți sau nu – la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cei 1.400 de cetățeni din cele trei sate în care locuiește populația majoritară s-au ales toți cu plângeri și urmează să i se deschidă fiecăruia dintre ei dosar pentru că au discriminat populația de etnie romă din celelalte două sate.
Eu atât am avut de spus. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.