Andrei Daniel Gheorghe

Vă mulțumesc. Hristos a Înviat!

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „România are nevoie de încredere și coeziune”.

Poate mai mult decât multe alte lucruri pe care ni le-am imagina, unul dintre elementele care reprezintă o vulnerabilitate pentru noi, ca națiune, îl reprezintă lipsa încrederii în stat, dublată de lipsa unei coeziuni care să ne poată da forța de a avea un cuvânt însemnat de spus în Europa și în lume.

Dar de ce oare, la noi în țară, ne confruntăm cu această lipsă de încredere în stat?

Pe undeva, o putem considera o moștenire istorică.

Cunoaștem cu toții experiența poporului român din întunecatul secol fanariot. Întunecat din perspectiva a ceea ce a reprezentat acel regim de control și dominație otomană de la acel moment, care i-a înstrăinat pe români de autoritatea publică și care a lăsat răni adânci, vindecate abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în epoca modernizării românești, atunci când, împreună, liberalii și conservatorii au înțeles ceea ce înseamnă puterea valorilor democratice și ceea ce înseamnă această fuziune între identitatea și tradiția românească și modernitatea occidentală.

Însă am avut apoi această jumătate de secol, și mai întunecată, și mai crâncenă – criminală de-a dreptul – decât epoca fanariotă – regimul totalitar comunist. Un regim criminal și represiv, în care, pe bună dreptate, românii nu doar că nu s-au simțit reprezentați de stat, de puterea publică, ci au simțit în acesta un inamic, un adversar, un ocupant și un agresor.

De ce oare vorbim de lipsa de coeziune?

Vorbim de acest lucru poate și din cauza faptului că România, constant în ultima perioadă, a fost victima unor atacuri hibride ale Rusiei, a fost victima unei propagande mincinoase și a fost victima unei politici, adesea din exteriorul României, de dezbinare. Din Est, subliniez acest lucru.

Acum eu cred că trebuie să depășim aceste tare. Să înțelegem că refacerea încrederii în statul român și refacerea coeziunii este singura șansă pentru o Românie puternică1